Smiley – De unde vii la ora asta?

Reclama

Smiley (Andrei Tiberiu Maria) este un cântăreț, compozitor, producător, prezentator și actor român, fost membru al trupei Simplu. În 2008, Smiley și-a lansat primul album solo, „În lipsa mea”, album care a fost premiat cu un disc de aur și cu distincția „Best album” la Romanian Music Awards.
De atunci și până în prezent, artistul a scos hit după hit și a compus melodii pentru mulți artiști de la noi.
„De unde vii la ora asta?” este cel de-a doilea single lansat de Smiley în cadrul proiectului #Smiley10 care se va desfășura pe parcursul întregului an. Vor fi 10 lansări de piese cu videoclip timp de 10 luni, iar la finalul anului va apărea cel de-al patrulea album solo semnat Smiley.
Melodia a fost compusă de Andrei Maria (Smiley), Marius Pop, Florin Boka, Vladimir Coman-Popescu, Serban Cazan, iar videoclipul a fost regizat de Iura Luncașu, de imagine ocupându-se Liviu Marghidan. Mesajul piesei este unul întâlnit destul de frecvent în viața cotidiană, este un motiv de despărțire invocat tot mai des în ziua de azi – „Ai uitat unde ți-e casa”… artistul își așteaptă iubita care a început să lipsească nopțile de acasă.

Reclama

Vizionare plăcută!

Reclama

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *